Salut! Sunt Dana Pascu, psiholog clinician autonom și psihoterapeut cognitiv-comportamental cu drept de liberă practică sub supervizare

Ne putem întâlni online sau la cabinet în București dacă îți faci o programare.

Fotografie cu Dana Pascu la cabinetul individual de psihologie din București

Ofer autenticitate în orice relație în care mă implic și îmi propun să fiu mereu atentă la incluziune și la diversitate culturală.

Specializările mele cuprind evaluarea psihologică, intervenția psihologică de tip consiliere primară de scurtă durată și psihoterapia cognitiv-comportamentală pentru adulți și adolescenți, în situații de prezentare voluntară.

După 15 ani de muncă în domeniul comunicării de business, în 2018 am decis să transfer în serviciul public toate abilitățile și tot timpul de care dispun. Am devenit astfel consultantă independentă, co-fondatoare și voluntară a unor organizații nonprofit din România. Mi-am urmat simultan și pasiunea pentru domeniul sănătății mintale, iar între timp am fost licențiată și atestată ca psihoterapeută cu drept de liberă practică de Colegiul Psihologilor din România. În prezent aceasta este principala mea activitate profesională. Sunt membră a Colegiului Psihologilor din România, Graduate Student Member la American Psychological Association & Campus Ambassador APA.

Fotografie din cabinetul de psihologie de la piața victoriei din București unde lucrează Dana Pascu

De luni până joi, între orele 9:00-21:00, ofer servicii de evaluare și intervenție psihologică la cabinetul meu din București sau online, iar ocazional îmbunătățesc strategii de comunicare sau de dezvoltare pentru organizații nonprofit.

Întrebări frecvente